‘Pacientul anaclitic’ sau pacientul care sufera o tulburare cu origine in anaclitic este pacientul a carei relatie de obiect a ramas centrata pe celalalt intr-o dependenta anaclitica (a se sprijini pe celalalt) – adictiva.
Este o patologie sub spectrul careia se gasesc: tulburarea de personalitate narcisica, tulburarea de personalitate borderline, depresia anaclitica, tulburarea psihosomatica, dizarmonia hiperkinetica, adictia…..dar relatia intre aceste concepte nu face obiectul prezentarii de astazi.
Psihopatologie
Subiectul nu a avut acces la Oedip si astfel nu l-a ‘rezolvat’ niciodata.
Relatia cu obiectul a ramas centrata pe celalalt, intr-o dependenta anaclitica (sa ne amintim ca termenul de anaclitic deriva din ‘Anlehnung’ – a sta pe/a se sprijini pe) – adictie!!
In aceasta relatie pacientul incearca satisfacerea celuilalt pentru a fi bine cu el si astfel are senzatia propriei existente. Astfel subiectul are impresia unui ‘fals control’ asupra celuilalt (asupra sa pana la urma) si o senzatie de ‘falsa autonomie’. Aceasta miscare este facuta pentru a evita sentimentul de gol si abandon.
Ceea ce produce aceasta ‘fixatie’ este o rana narcisica precoce derivata din relatia initiala cu o mama care isi joaca frustrarile si nevoile in relatia cu propriul copil, respectiv cu un eu neformat si fragil (focusata pe ea….dar prezenta).
Ceea ce simte pacientul este o puternica anxietate de abandon. Pe de alta parte, neatingand Oedipul, acest tip de pacient nu simte vinovatie si nici anxietate de castrare.
Pacientul dezvolta mecanisme de aparare arhaice: proiectie, idealizare, negare, clivaj, trecere la act, impulsivitate, identificare proiectiva, control omnipotent.
Multi autori au descris aceasta stare ca o deformare a eului care ajunge sa functioneze ca o coabitare fericita a unei parti adaptate, cu oarece independenta si o alta anaclitica (fragila), pseudo-separata de obiect (dependenta).
Starea de ambivalenta este cumva caracteristica acestor pacienti: in aceasta stare incercarea de a-l tine pe celalalt aproape (de a-l multuimi, controla, a-i face pe plac) se face pe seama pierderii proprii autonomii. Asta determina sentimente de ura si iubire, dorinta si respingere/frica fata de acelasi obiect, in acelasi timp.
Astfel, orice decompensare a unui pacient aflat in aceast tip de organizare va conduce la o patologie depresiva de tip anaclitic (adica cu mecanisme preoedipiene). Nevoia sa de a fi iubit, reconfortat il pune intr-o pozitie de dependenta fata de celalalt. Daca acesta esueaza in a-i oferi asta se creeaza o situatie catastrofica de abandon (sevraj anaclitic).
Intre trauma initiala si trauma declansatoare a decompensarii depresiv anaclitice individul are aparenta unui adolescent adultoform (un copil, adolescent, tanar deosebit, maturizat, genial, sclipitor, diferit etc) – este un salt peste Oedip care are forma unei perioade de pseudolatenta fara sfarsit. Pacientul este paralizat in crestere, nu reuseste sa se maturizeze, nu este autonom (desi are un fals self care da aparenta de autonomie), este incapabil sa traiasca singur, este un dependent instabil si hiperkinetic (hiperactiv), cu o mare vulnerabilitate psihosomatica.
Suferinta pacientului se transforma intr-un fel de cult adeziv fata de obiectul ‘pierdut’, fara putinta si dorinta de a investi energia sa vitala in alte obiecte. Conflictul sau intern se duce intre propriul sine si cel fuzionat cu sinele celuilalt.
Ca o consecinta a ne atingerii stadiului sexual exista o negare a sexualitatii, a reprezentarilor sexuale si a tot ceea ce ar putea avea de-a face cu conflictul oedipian. Astfel parintii sunt considerati echivalenti unul cu celalalt sau deosebiti din prisma unor calitati precum unul bun si unul rau sau unul dominant si altul dominat. Posibilii parteneri sexuali sunt investiti cu alte ‘scopuri’.
Tot ca o consecinta a inexistentei unei organizari oedipiene propriu zise nu exista anxietate de castrare si nici angoasa de anihilare, de pierdere a coerentei interne sau de dizolvare intr-o alienare psihotica (acest lucru ii conduce catre experiente psihotice cu multa usurinta..droguri, ritualuri, religii….).
Clinica si diagnostic
Este dificil sa aflam daca aceasta lipsa corespunde unei traume reale dar existenta sistemului de aparare pus in actiune ne face sa presupunem existenta sa.
Din punct de vedere clinic se observa doua tipuri de tulburari foarte diferite (care mai degraba se afla intr-un continuum, se intalnesc impreuna in diverse grade), pe de-o parte este retragerea afectiva (autism…) si pe de alta parte se afla dizarmoniile fixe si non evolutive.
Cateva forme clinice:
– Adictie. Este pacientul dependent clasic…cu istorie veche de adictie, cu tot ce inseamna asta. De obicei este pacientul care consuma substante inhibitoare (cu rol de pansament) gen alcool, opiacee si care este clientul fidel al serviciilor de asistenta (fie tratamente substitutive fie clientii comunitatilor terapeutice);
– Tulburare de personalitate borderline ‘vera’: pacientul cu numeroase adictii (chiar si stimulente), comportament antisocial marcat (condus sub influenta substantelor, nerespectarea legilor…), probleme juridice, numeroase tentative de suicid, violenta, automutilare (tatuaje, taieturi).
– Dizarmonii mai mult sau mai putin fixe si non evolutive….fosti pacienti cu autism sau ADHD in copilarie. In aceeasi catgorie se gasesc si pacientii cu istoric de copii deosebiti/speciali (fie geniali, fie problema).
Un diagnostic structural este dificil, mai degraba am putea vorbi despre un diagnostic in evolutie (sau mai bine spus de non evolutie).
O descriere dinamica este de asemenea dificila: dimensiunea conflictuala este de cele mai multe ori absenta, ceea ce se poate observa este o munca continua de a umple sau circumscrie defectul narcisic…
Ceea ce ne permite in aceste conditii sa intelegem un astfel de caz este descrierea economica…..cathexisurile sale sunt heterogene, ambivalente, scindate. Acest copil depinde de obiectele fata de care s-a identificat intr-o forma primitiva ceea ce determina o forma de incorporare/ingurgitare fara a le putea integra ca obiecte oedipiene (diferite, separate, de sine statatoare)……..”ca galusca nemestecata”.
Terapie
In astfel de strucrturi deficitul narcisic impune proiectia unui Eu Ideal arhaic si megalomanic a carui traducere clinica va fi fie un ‘transfer idealizat’ fata de terapeutul/parinte fie construirea unui sine grandios si dezvoltarea unui ‘transfer in oglinda’ fata de terapeut, cu cele doua forme ale sale cel gemelar, fuzional si cel in oglinda propriu zis. (Kohut).
Mentinerea legaturii transferentiale cu acesti pacienti este dificila deoarece, in ambivalenta, este o parte de respingere a obiectului (cand iubirea este doar pentru sine).
Contratransferul necesita o atentie aparte in lucrul cu acest gen de pacienti deoarece trebuie manifestata o mare disponibilitate pentru a satisface cererile de afect si protectie ale pacientului, continere si empatie dar si acceptarea nevoii pacientului de a fi in centrul atentiei si si de a se considera ‘buricul pamantului’. De asemenea pot aparea momente de mare agresivitate…mai ales in evolutia terapiei cand pacientul incepe sa-l considere pe terapeut ca obiect independent.
Alte elemente de contratransfer: contraidentifcarea, fixatii contratransferentiale cronice, stare de preocupare intense, seductia si fortarea sexualului (Kernberg).