Cred ca singuratatea este o alegere! Si ma refer aici la omul occidental, pentru restul nu stiu…..In toate aceste vorbe ma refer la singuratate ca stare de baza, ca fel de fiintare, ca traire completa.
Spun ca singuratatea este o alegere in opozitie cu intelegerea generala ce afirma ca singuratatea este un fel de dat al destinului, provocare a divinitatii, pedeapsa pentru “….”, consecinta a unei neputinte individuale de orice fel ar fi ea, sau, in cel mai bun caz, o stare neplacuta pe care doar ghinionistii o au. In orice caz este ceva care vine peste tine fara ca tu sa poti face ceva si, in principiu, este rea!
Si mai spun ca singuratatea este o alegere ca un strigat de sila, durere si furie la vederea smiorcaielilor la care sunt martor in societatea occidentala, vaicareli sub argumentatia singuratatii. Pervers, de altfel, argument folosit de insasi esenta strucurii capitaliste pentru a-ti vinde orice altceva decat “sa ramai singur” si, astfel, mai bine dependent.
Cred ca singuratatea are doua mari si foarte dificile provocari. In primul rand trebuie sa poti sa alegi singuratea si, in al doilea rand, trebuie sa o poti obtine si, astfel, sa o poti trai!
Imi incep pledoaria cu o incursiune pseudo-antropologica…… omul este specie de haita! Asta inseamna foarte mult. Noi azi traim atat de natural si inconstient dependenta noastra de haita incat nu mai dam valoare a ceea ce avem din faptul ca suntem ‘de si din haita’ (Jung ne vorbeste foarte frumos si explicit despre aceste lucruri). Haita ne da putere (vezi “Unde-s doi puterea creste”), haita ne ingrijeste (vezi institutia familiei, mai ales in formele sale primitive unde intalnim familii numeroase, sau gasca, sau, in unele locuri, comunitatea, sau cuplul, sau…), haita ne da sens (vezi mestesugurile de familie, vezi dinastiile de avocati, doctori, circari, regi, vezi religiile etc), haita ne da identitate (de la gasca, cartier, oras, regiune, tara, continent pana la grupuri sociale dintre cele mai variate si bazate pe cele mai nastrusnice idei…muzica, jocuri, timbre, science fiction, manga, BDSM, queer, BMW, islam, psihanalisti, haita are reguli, haita are un lider, haita ne conduce placerile…..si cred ca multe alte lucruri importante aduce haita fiintei umane.
De-a lungul istoriei fiintei umane intalnim eliminarea unui individ din haita sa, cel mai des, ca fiind un soi de pedeapsa.
Imi continui pledoaria apeland la ceea ce m-a invatat psihanaliza. Pe scurt, ne nastem din fuziunea paradisiaca cu mama. Aparem pe lume dependenti de mama si devenim ceea ce suntem prin modul in care mama si tata ne intalnesc cu lumea. Acest lucru, aparent simplu, ne face sa fim in cea mai mare masura “in relatie” cu un altul – parintele. Plecand de la modelul acestor relatii primare (cu mama si tata) vom fi in permanenta relatie, de un fel sau altul, cu ‘un altul’. Acest “altul” va fi oricare dintre ceilalti ce ne apar in calea vietii si care vor dobandi (le vom atribui) rolurile de care noi avem nevoie sau pe care noi “stim” ca ei trebuie sa le joace in viata noastra. Vom cauta iubirea mamei, vom cauta ghidajul tatalui, vom fi intr-o grija fraternala, vom cauta sexualitatea cu un celalalt, vom avea compasiune fata de o alta fiinta, vom dori sa transmitem si sa lasam urme pentru altii etc. Individualizarea despre care ne vorbeste psihanaliza ne permite, daca reusim sa o dobandim cu bine, sa traim toate aceste modelaje (pre-determinari) intr-un mod mai sanatos, mai non-conflictual. Asta in sanatate, dar, daca punem la socoteala si marea patologie mentala, cu proiectii, fantezii de reparatie, identificari proiective, identificari, introiectii, perversiuni etc, vom vedea ca toate se intampla in relatie cu un altul, oricine ar fi el si ce forma va lua. Psihoterapia ne va ajuta sa intelgem si sa integram intr-un mod sanatos toate aceste fenomene ale psihismului nostru. Dar nu ne va conduce catre singuratate, ci ne va calauzi catre o viata ‘in relatie’ (cu parteneraul/a, cu colegii, cu prietenii, cu oamenii, cu viata…) mai putin conflictuala, mai asumata, mai integrata, mai coerenta cu noi insine si, poate, mai consistenta.
Cu aceste doua argumentatii cred ca fiintei umane ii este foarte greu sa aleaga singuratatea. Pe bune, de ce???? Sa renunti la toate astea de buna voie? Ce sa pui in loc? Nici cel mai omnipotent dintre puternicii oameni ai lumii acesteia nu a avut pretentia ca poate fara toate cele descrise mai sus. Ba dincontra, cei care au dorit puterea maxima au dorit si posedarea a cat mai multor fiinte umane. Argumentul ca erau psihopati nu tine, caci si psihopatia lor tot din relatia primara cu mama sau cu tata le vine :)).
Pe romaneste, de ce dracu ar vrea cineva sa renunte la toate aceste beneficii ale ‘a nu fi’ in singuratate?? Si pe urma sa te mai si muncesti sa inlocuiesti tot ce primesti de la ceilalti prin alte mijloace, cel mai probabil singur……ups!
De-a lungul vremii oamenii care au ales singuratatea au fost fie intelepti/iluminati fie nebuni (psihotici, cum le spune psihiatria astazi).
Si mai ramane o parte, pentru cei care aleg singuratatea. Si anume, sa poata ajunge la ea si sa invete sa o traiasca. De aici incolo incepe un drum!! Cred ca acest drum este o renuntare la toate cele spuse mai sus….la legatura, la relatie, la placere si siguranta (cum ar spune psihanaliza), la statut, la sensul comun, la identitatea modelata, la puterea rolului, la linistea grijei…..si la multe altele. Cred ca asta este ceea ce numeste budismul ruperea atasamentelor. Cred ca acest drum este foarte anevoios iar la capatul lui……iluminare sau olanzapina, asta avem pana acum :))). Sau……..
Nu contest si nici nu vreau sa minimalizez durerea traita a momentelor de singuratate!! E tot ceea ce poate fi mai dureros pentru sufletul uman (si asta tocmai pentru ca este atat de impotriva firii omenesti)! E gol, e goliciune, e nonsens, e durere, e tristete, e agonie, e furie, e invidie, e panica, dispare timpul si spatiul intr-un nonsens complet, e vinovatie, e multe altele rele………
Dar, revin la ce spuneam la inceput, m-am referit la singuratate ca stare de fiintare a unui individ. Caci, precum este cu momentele de fericire, asa este si cu momentele de singurate. Cu totii avem momente de singuratate cu tot pachetul neplacerii precum avem si momente de fericire magica. Poate acesta sa fie principiul monedei in cazul fericirii: pe o fata a monedei sunt momentele de fericire si extaz iar pe cealalta fata a monedei sunt momentele de singuratate si disperare. Iar in rest?…..in rest e viata! Si viata e grea si ne da multa treaba!
Este un eseu pentru momentele mele de singuratate, cand cred ca nimic bun nu mai poate exista in aceasta viata! Eu nu am ales singuratatea……inca :))))))))))).
