Scrierile psihanalitice arareori descriu cum excesul de lucruri bune poate sa insemne prea mult. In cea mai mare parte a timpului ne confruntam in practica si, in teorie deopotriva, cu efectele traumei, ale frustrarii, ale privarii; stim ca maternajul lipsit de grija sau deficitar, sau minimal, sau ostil, face rau copilului.
Experienta placuta a simbiozei primitive pe care o traiesc atat mama cat si bebelusul ar putea nu doar sa sprijine, ci si sa ameninte dezvoltarea psihica: acea simbioza daca este prea intensa sau prea indelungata, poate dauna dezvoltarii masculinitatii. Chiar si cel mai eficient maternaj poate sa fie o povara pentru bebelusul de gen masculin, iar o mama care incearca sa-si scuteasca fiul de aceasta povara ar putea sa inece potentialul lui innascut de masculinitate.
Potrivit lui Freud masculinitatea provine la barbat din trei surse: 1. Factori biologici, 1. Heterosexualitatea primara (dorinta fata de mama) care apare la putin timp dupa nastere, odata ce incepe procesul de cunoastere si 3. Identificarea cu masculinitatea tatalui, in momentul in care conflictul oedipian se dizolva.
Autori post Freudieni au revizuit a doua sursa a masculinitatii din perspectiva simbiozei mama-bebelus. Astfel, acestia afirma ca este adevarat ca obiectul primei iubiri a bebelusului este mama, insa mai exista o faza, mai timpurie, in care el este fuzionat cu ea, inainte ca ea sa existe ca obiect separat; cu alte cuvinte, el inca nu a facut distinctia intre corpul si psihicul ei si ale lui – iar ea este o femeie, avand o identitate de gen feminin. Este posibil, asadar, ca baietelul sa nu fie heterosexual de la inceput, ci mai degraba el trebuie sa se separe de corpul si identitatea feminine ale mamei sale si sa traiasca experienta procesului de individuare in masculinitate. Heterosexualitatea barbatilor este o realizare si nu un dat. Daca aceasta ipoteza poate fi confirmata, atunci masculinitatea nu este starea care apare in mod natural….ci are niste samburi de feminitate.
Sentimentul de unitate/simbioza cu mama nu incurajeaza un sentiment primordial de masculinitate in primele luni de viata, ci, mai degraba, aceasta unitate cu mama feminina trebuie sa fie contracarata. Aceasta unitate va fi depasita numai daca mama sprijina dezvoltarea masculinitatii, si, astfel, demareaza procesul de dezvoltare a Eului.
Daca mama nu a avut parte de un so/tata care sa ii satisfaca nevoile ei feminine (in multe si felurite feluri) atunci bebelusul se va transforma in cea mai de pret comoara a sa. Acest bebelus este cel mai frumos lucru care i s-a intamplat vreodata mamei lui. In sfarsit, dupa ani de zile de disperare muta, cand nu a simtit niciodata valoarea sexualitatii sau identitatii de gen, plina de ura si de invidie fata de barbat, a creat cel mai bun lucru pentru ea, propriul ideal – falusul perfect. Aceasta simbioza incantatoare se instituie la nastere si va fi mentinuta cu ferocitate de catre mama lui, intrucat ea a gasit acum leacul pentru tristetea si disperarea pe care le-a simtit toata viata ei. Fericirea este energia care ii permite – o forteaza – sa mentina, pentru prea multe ore pe zi si pentru prea multi ani, un contact fizic si psihic excesiv de apropiat de acest bebelus. Prin crearea acestei simbioze ea il leaga pe fiul ei de ea insasi. Observam puterea simbiozei atunci cand incercam sa tratam pe mama sau pe fiu – tratamentul presupunand finalul simbiozei si aparitia masculinitatii. Amandoi se opun cu vehementa. Si, asa cum ne-am fi asteptat, tatal nu participa la acest proces, ci ramane imperceptibil in fundal. Tatal va fi absent si astfel, dispretuit.
Situatia oedipiana care se dezvolta confirma caracterul straniu al acestei simbioze. Trasatura sa extraordinara este lipsa conflictului. Baiatul nu dezvolta niciodata o relatie heterosexuala cu mama lui si, ca rezultat, nu dezvolta niciodata un conflict oedipian (in lipsa unei terapii). Cei doi sunt o unitate, au acces liber unul la corpul celuilalt, iar in acest fel nu se dezvolta niciun fel de tensiune sexuala.
Se numeste angoasa de simbioza acea teama ubicuitara a individului ca sentimentul lui de masculinitate si virilitate se afla in pericol si ca este nevoit sa construiasca in structura caracterului sau sisteme defensive rezistente care sa-l impiedice sa cedeze in fata tentatiei de a fuziona din nou cu mama.
Ne putem intreba daca nu cumva, la nivelul sau cel mai primitiv, perversiunea nu este acel factor fundamental in separare, uciderea mamei. Unele dintre formele pe care le ia masculinitatea, insistenta, ferocitatea, machismul – necesita o figura feminina (catre care sa se indrepte). Potentialul de a fi feminin este o tentatie inacceptabila careia individul trebuie sa ii reziste prin acele comportamente si atitudini pe care societatea le numeste masculine. Desi acesti barbati isi doresc extrem de mult sa fie cu mama lor (sa fuzioneze cu ea) conform formularii lui Bak: “ritualurile perverse servesc functiei de anulare retroactive a separarii” – ritualurile servesc si pentru a sprijini procesul de separare; trasatura esentiala de la baza acestor perversiuni sta in faptul ca masculinitatea este pastrata. Acesti barbati, prin intermediul perversiunii, retin potenta penisului lor, a sentimentului lor de virilitate. Probabil ca perversiunile sunt linii de fractura care rezulta din acest proces al oscilarii intre dorinta de a fuziona si dorinta de a se separa.
Concluzia ar fi ca esecul unei separari complete ar putea fi matricea care incurajeaza perversiunea. Ostilitatea perversiunii este o reactie la trauma, o indreptare catre exterior in scopul gasirii unei victime potrivite pentru razbunare.