Cainii preiau, printr-un soi de identificare, personalitatea omului. Asta o spunem de cate ori vedem pe strada un caine care “seamana” cu stapanul sau, o spunem cand avem un prieten care are caine si observam cu uimire dar si claritate cum cainele este ca un soi de prelungire a prietenului nostru.
Ei bine, India, ca si Bucurestiul, este plina de caini….maidanezi le spunem noi, ei nu le spun in niciun fel…cainii, ca si restul animalelor, convietuiesc cu omul.
Cainele bucurestean are cateva caracteristici: este neprevazut, este agresiv, este viclean, este cersetor, este smecher, are un soi de inteligenta (vezi cum stie el sa treaca strada pe trecerea de pietoni), nu are teritoriu…e peste tot, nu prea recunoaste un lider….nicidecum omul, poate fi violent atat cu omul cat si cu alte vietati din zona (caini, pisici, cai, masini, copii…). Poate fi al dracu’ de lingusitor, manipulator, seducator, este “bine facut” spre grasut.
Cainele indian este inimaginabil de lipicios……de cauta si cand te-a gasit se lipeste de tine. Este timid, sumisiv dar nu umil, modest, nu este bagacios, nu atrage atentia, nu cerseste direct ci mai mult este un fel de impunere prin forta prezentei si a realitatii lui, isi apara teritoriul castigat (odata ce a pus mana pe noi suntem ai lui si nu mai lasa pe altul sa se apropie), nu este pretentios (mananca si paine goala), indatorat dar fara sa inspire mila, este independent….are viata lui. O mentiune…in Hymalaia sunt grasuti si bine facuti, in Goa sunt slabi si subtiri.
Cam asa e si cu oamenii……….