P: Aveți în terapie pacienți mai tineri și foarte tineri? Adolescenți sau elevi mai mici? Cu ce probleme se confruntă ei la școală?
GC: Problemele copiilor la școală sunt multe. Nu lucrez cu copii, însa lucrez cu adolescenți și preadolescenți iar problemele cu care asceștia vin în terapie sunt, multe dintre ele, adunate de-a lungul traiectoriei lor în sistemul de învătământ. Primul cuvânt care îmi vine în minte este confuzia. Sunt confuzi față de propria persoana, nu știu cine sunt, ce vor, de ce vor ceea ce susțin că vor, unde vor să ajungă…..Sunt mai degrabă ființe care au învățat să se apere, unii mai bine alții mai puțin bine. Sunt oameni foarte singuri si speriați că orice trăire căreia nu îi gasește un standard în care să se încadreze îl va spulbera de pe fața pământului. Sunt mici roboței care se străduie să facă față unei presiuni căreia nu îi înțeleg sensul.
P: Care vi se par a fi lucrurile disfuncționale din sistemul nostru de educație, cele care strează copiii și îi fac să nu dea randament?
GC: Sistemul nostru de educație, din punctul meu de vedere, este greșit cap coadă. Cu alte cuvinte filozofia pe care se bazează este greșita. Pe de-o parte a ramas de sorginte comunistă (învățați, învățați, învățați – ce?, de ce?, cum?…nu contează), pe de altă parte a introdus competitivitatea occidentală într-o formă brută și prost înțeleasă. Peste toate acestea vine atmosfera de frustrare si furie care planează peste el….
Sistemul de învățământ actual constituie una din cauzele principale ale bolilor mintale, nevrozelor si psihozelor viitorilor adulți care trec prin acest sistem.
Sistemul de educație actual cultivă negarea emoțiilor, a creativității, a propriilor idei ale copilului. Obligă copilul să se mintă, să nege ceea ce știe sau simte.
Principiile pe care se bazeaza pedagogia actuala sunt greu de definit sau înțeles. Ceea ce este clar este că se aseamănă foarte mult cu minciuna! Spre deosebire de minciuna clasică, în care cineva ascunde adevărul, sistemul actual este pervers, obligând copilul să se mintă singur! Prin urmare, sentimentele și ideile proprii sunt obligate să se ‘ascundă’ in inconstient și astfel copilul reușeste sa fie ‘integrat in școală’. Dar, faptul că această ființă reușeste să se adapteze la cerințele școlii, nu înseamnă că trăirile, ideile, sentimentele sale dispar, ci doar se multiplică, se concentrează într-un soi de personalitate distinctă, ascunsă în profunzimile sinelui, sine ale cărui dorințe, nevoi, fantezii intră în contradicție cu cerințele sistemului de învățământ).
P: Cum i se poate imprima unui copil „dragul“ de școală, de învățătură? Cine are acest rol?
GC: „Dragul” de școală cred că înseamnă dorința și plăcerea cunoașterii, curiozitatea noului și a înțelegerii, bucuria întalnirii cu egalii si mentorii, afecțiunea simțită față de și către aceștia, mulțumirea si bucuria recunoașterii valorilor, talentelor si abilităților proprii!!!! Copilul are toate astea in el… mai departe, cine și cum, e o discutie lungș. Părinții, grădinița, bunicii, școala, profesorii, toti au un rol, și, mergând până la general, întreaga societate. Poate părea clișeistic, dar toți au un rol în ceea ce va fi un copil mâine.
P: Sunt elevii prea solicitați (paradoxal, fără ca asta să dea neapărat rezultate bune, să îi facă mai pregătiți) ?
GC: Într-un fel nu este paradoxal deloc căci atâta timp cât îți consumi energia pentru lucruri care nu au nicio legatură cu tine este firesc să nu ai eficiență. Și da, cred că așa este, copii sunt prea solicitați. Nu mă refer aici la timp…nu timpul este problema, ci cu ce și cum este el umplut! Copiii, astăzi, nu au nicio bucurie să învețe, totul este fie o datorie, fie o competiție, fie mai știu eu ce….
Îmi vin în minte discuțiile pe care le-am avut cu unii adolescenți în terapie legate de bacalaureat. Mi se par înspăimântătoare. Acest examen a devenit un fel de purgatoriu. În mintea mea acest examen este o încununare a ciclului de învațare, o bucurie a maturizării, o ușă către viitorul adult care voi fi. Ei bine nu, am auzit de la tineri inainte de acest examen: de asta depinde viața mea, ma omoară dacă îl pic sau mă omor daca nu iau 9 să intru la London…... Și toate astea in cabinet, vreau să spun cu asta că nu se juca o dramoleta isterică.
P: Dar profesorii? Aveți în terapie profesori? Se știe că este o meserie cu mare rată de burn-out. Pentru ei ce mesaj ar fi potrivit din perspectiva psihoterapeutului?
GC: Nu am profesori in terapie…..Mi-ar plăcea să am multe discuții cu profesorii pe acest subiect. Cred că trebuie să se întoarca la latura umană a profesiei lor, la o înțelegere mai psihodinamică a procesului de învațare. Cred că mai multă psihologie în procesul lor de formare nu ar strica. Și nu o spun cu condescendență, ci din dorința de a ajuta…..pe ei cu siguranță i-ar ajuta să înțeleagă mai bine ce este în mintea și sufletul unui copil…..
P: Cum se poate stimula creativitatea elevilor la fiecare vârstă și în domenii diferite? Cum putem să facem să le placă să învețe anumite materii?
GC: Ceea ce mi se pare interesant si important de subliniat este ca procesul de invatare este in copil. El este dornic să invețe. Curiozitatea, creativitatea, talentele, abilitatile multiple….sunt acolo. Ceea ce trebuie sa invățăm noi, adulții, fie că suntem profesori, părinți, mentori…..este cum să le descifrăm, cum să i le stimulăm, cum să îl lăsăm să se exprime liber fără să ne speriem dar și fără să îl punem în pericol…
Psychologies magazine – septembrie 2013
