Recunostinta, impreuna cu iubirea si bucuria sunt conditii care necesita, pentru dezvoltarea lor, ca cineva sa ne fi iubit, sa fi avut grija de noi, sa ni se fi oferit. Invidia, impreuna cu formele sale gelozia si lacomia, sunt formele care se arata in fiinta umana atunci cand aceste lucruri au lipsit, intr-o masura sau alta.
Recunostinta presupune recunoasterea a ceea ce am primit si a fi dispus sa oferim ceva pentru asta. Implica sa recunosc un bine primit de la un altul. Mai implica sa multumesc si sa fiu dispus sa ofer celui ce mi-a dat acel ‘bine’, ceva la schimb.
Pentru a putea trai recunostinta, insa, trebuie sa fim siguri ca ‘avem’, ‘detinem’, ‘suntem’, ‘posedam’, in cuvinte populare sa fim siguri pe noi, cu tot ce inseamna asta. Pentru a putea oferi recunostinta trebuie sa putem sa recunoastem ca am primit si ca ceea ce am primit este bun si gratificator pentru noi. Asta se poate doar daca actiunea primirii nu ne pune la incercare fiinta. Si asta presupune sa existe in noi un a priori suficient de bun, de indastulator, puternic si de incredere..
In zilele noastre se vede foarte rar recunostinta. Saracia materiala si spirituala in care ne aflam (nu intru in detalierea acestor concepte, desi importanta) ne face atat de nevoiasi incat nu suntem dispusi sa recunoastem cele primite. Ne asumam ca fiind ale noastre lucruri primite, furam (atat la propriu cat si la figurat), agresam pe cel ce ne ingrijeste si ne ofera, suntem lacomi, invidiosi, gelosi. Toate acestea din lipsa. Si toate acestea, de fapt, ne vitregesc de a putea sa traim iubirea, bucuria si recunoastinta!!
Astazi ni se pare….depasit, conservator, penibil, nepotrivit, invechit si alte cele, sa fim recunoscatori. Sa fim recunoscatori prietenilor, colegilor, sefilor, patronilor, primarului, guvernului, vecinului, sotului/sotiei, partenerului de viata, functionarei de la ghiseu…….sunt lucruri care nu le intalnim in viata noastra de zi cu zi. Si asta ne face si ne perpetueaza saracia….
Un individ cu o capacitate puternica de iubire si recunostinta are o relatie profund inradacinata cu binele. Astfel, poate sa suporte momentele de lipsa sau frustrare ce ar putea acompania manifestarea recunostintei.
Recunostinta este strans legata de generozitate. Bogatia launtrica deriva din asimilarea obiectelor bune primite astfel incat individul devine capabil sa imparta cu altii darurile sale. Asa devine posibila introiectarea unei lumi externe mai prietenoase si de aici rezulta un sentiment de imbogatire.
Intalnim deseori expresii de recunostinta care se dovedesc a fi determinate in principal de sentimente de vinovatie. Cred ca este importanta distinctia caci, la nivelul cel mai profund, au origini foarte diferite. ‘Recunostinta’ din vinovatie este agresiva, invidioasa si frustranta pe cand cea din iubire este cu bucurie si imbogatire.
Pe meleagurile noastre mai este o specificitate, si anume, se justifica deseori lipsa de recunostinta cu argumentul orgolios al “lipsei pupincurismului“. Fenomenul pupincurismului, o falsa recunostinta slugarnica, nu are legatura nici ca forma, nici continut si, mai ales, nici ca substrat cu recunostinta. Pupincurismul este mai degraba o forma perversa (adica o forma de agresivitate mascata) a invidiei si lacomiei. Acesta nu este trait niciodata cu bucurie ci cu frustrare si chin.
“Bebelusul poate sa traiasca experienta bucuriei depline numai daca i s-a dezvoltat suficient capacitatea de a iubi si, aceasta bucurie este cea care pune bazele pentru recunostinta” – Melanie Klein.