Psihanaliza spune de mai mult de 100 de ani ca rolul parintilor in ceea ce va sa fie viitoarea fiinta umana, copilul ulterior adultul, este definitoriu. Si a spus asta in toate felurile posibile, construind o stiinta, elaborand concepte…..
Cu toate astea, si azi, parintii nu isi asuma proprii lor copii!!!
Si azi, ca si acum o suta de ani, propria neputinta, propriu conflict, sunt proiectate in exterior (asa numeste psihanaliza acest fenomen). Azi, cel mai vizibil recipient al acestei proiectii este sistemul de invatamant. Nu este unicul, se mai intalnesc: timpul, banii, sanatatea, vecinul, societatea, politicienii etc. Cred ca toata povestea diverselor si feluritelor scandaluri cu care este inundat sistemul educational, incapacitatea gasirii unor solutii concrete, furia, frustrarea tuturor partilor implicate, mentinerea aproape uluitor de constanta a status-quo-ului, aparitia unui sistem paralel, cel privat, sunt, dupa parerea mea, argumente ale rezistentei la schimbare.
Rezistenta tuturor celor implicati, nu doar a profesorilor, ci si a parintilor, politicienilor etc. Ce au comun toti acestia este faptul ca sunt parinti.
Ce vreau sa spun cu asta, este, ca parintii de azi, ca si parintii de ieri si cei de acum o suta de ani, nu isi asuma ca sunt parinti. Ipoteza prima este pentru ca, de fapt, copilul lor nu a aparut din dorinta ci pentru pansarea unui conflict interior (care? o infinitate! oricare!), probabil inconstient.
Astazi, parintii care urla catre politicieni sau catre sistemul de invatamant, uita ca acesti copii sunt in primul rand produsul lor iar responsabilitatea, prima si totala, le apartine!! Probabil ca isi urla propria frustrare.
Este adevarat ca azi vezi foarte rar un parinte batandu-si copilul in public. Dar vezi foarte des:
– parinti soferi cu copii in masina conducand si vorbind la telefon; trecand pe rosu; aruncand gunoaie pe geam; parcand pe spatiul verde….
– parinti cu copii pe strada: injurand; trecand strada pe rosu sau pe unde nu este voie; scuipand; aruncand gunoaie pe peste tot numai la cos nu; indiferenti la nesimtirea altora; indiferenti si la nevoile altora; mojici fata de alta fiinta umana….
– parinti cu copii: indiferenti la nevoile acestora si focusati doar pe nevoile lor; frustrati de prezenta copiilor; chinuiti de activiatile facute impreuna cu copiii; frustrati de timpul ocupat de copii si asa mai departe…
Aceeasi vorba pe care am auzit-o la parintii mei o aud si azi: Dar eu am facut/fac totul ca lui/ei sa ii fie bine!! Nu este adevarat, ati facut/faceti totul ca sa va fie voua bine!