Interviu-eveniment cu Gabor Mate. Extraordinara confruntare dintre psihologi și șamani în pădurea amazoniană: „M-au dat afară din propriul meu retreat. Mi-au spus așa: Noi credem că atunci când erai foarte mic, ai trecut printr-o mare sperietură”
Gabor Mate, celebrul medic și psihoterapeut canadian de origine maghiară, dezvăluie, într-un dialog cu psihiatrul și psihanalistul român Gabriel Cicu, pentru platforma habits by Republica, o întâmplare extraordinară petrecută în 2019 în pădurea amazoniană. Cei doi făceau parte dintr-un grup de 24 de specialiști reputați din domeniul medical, doctori, psihologi, psihiatri, care se aflau în Peru într-o expediție de căutare a unor terapii alternative. „Eram într-un loc numit Templul Căii Luminii”, își amintește Gabor Mate, unde medicii occidentali au participat la ceremoniile făcute de vindecătorii indigeni. „Erau 6 șamani”, povestește doctorul Mate, care l-au exclus din grup, considerând că nu pot „lucra” cu el. „Mi-au spus: Noi simțim că tu ai lucrat foarte mult cu traume în viață, cu foarte mulți oameni traumatizați și le-ai absorbit trauma și stresul, fără să te purifici de ele. De aceea energia ta este atât de întunecată”. Cum au ajuns la un asemenea „diagnostic” și ce legătură are această constatare cu copilăria medicului, aflați din discuția de mai jos.
În prima parte a interviului în exclusivitate pe care-l publicăm în continuare în secțiunea Prevenție a habits by Republica, realizată cu susținerea Rețelei de Sănătate Regina Maria, Gabor Mate vorbește despre limitele psihiatriei („În domeniul nostru, nici nu se vorbește de vindecare”), despre cauzele furiei din societatea în care trăim („Cultura de azi este împotriva naturii umane”), despre propria tulburare („Oamenii spun că am ADHD. Am. Dar oare este adevărată această formulare?) și despre felul în care se tratează înotând. În partea a doua a interviului, doctorul Mate vorbește despre cazul omului „normal” implicat în uciderea o milioane de oameni, despre minciuna comunistă, pe care a cunoscut-o în copilăria sa la Budapesta, și despre ucigașii de pace din zilele noastre.
Gabor Mate, în dialog cu Gabriel Cicu. Prima parte a interviului, pe scurt:
Ce ni s-a întâmplat în pădurea amazoniană
- „Acești șamani mi-au trimis o delegație a doua zi dimineața și mi-au spus: Nu putem lucra cu tine în această ceremonie pentru că ai prea multă energie întunecată. Și asta ne afectează incantațiile și modul în care lucrăm cu alți oameni. Așa că, practic, m-au dat afară din propriul meu retreat. Oamenii plătiseră o grămadă de bani să vină din întreaga lumea să lucreze cu mine și, pe nepusă masă, șamanii mi-au spus că nu o pot face.
- Oamenii aceia nu știau cine sunt. Îmi știau numele, dar atât, nimic altceva. Nu știau că sunt autor internațional, vorbitor și toate celelalte. Nu știau nimic nici despre copilăria mea, și anume că sunt evreu născut în Budapesta chiar când aceasta a fost ocupată de naziști în 1944. Dar iată, ce mi-au spus: Noi simțim că tu ai lucrat foarte mult cu traume în viață, cu foarte mulți oameni traumatizați și le-ai absorbit trauma și stresul, fără să te purifici de ele. De aceea energia ta este atât de întunecată. Și, mi-au mai spus așa: Noi credem că atunci când erai foarte mic, ai trecut printr-o mare sperietură, pe care nu ai depășit-o încă. Îmi amintesc că ne-au întrebat cum putem vindeca și ajuta oameni, când avem atâta întuneric în noi?”
Psihiatrul nu vindecă. „Oamenii spun că am ADHD”
- „În domeniul psihiatriei, nici măcar nu se vorbește deloc despre vindecare. Nu se vorbește despre vindecare deoarece habar nu au cum să vindece depresia, tulburarea bipolară, ADHD-ul sau psihoza. Se pot controla simptomele, dar nu se vorbește atât despre vindecare.
- Eu am fost diagnosticat cu tulburare de deficit de atenție și hiperactivitate. Așadar, oamenii spun că am ADHD. Am. Dar oare este adevărată această formulare? (…) Nu am nimic împotriva pastilelor, doar că ele nu tratează procesul în adâncime. Nu fac decât să înăbușe simptomele”.
De unde vine furia
- „Mulți oameni au o mare furie. Însă nu sunt conștienți de furia pe care o conțin. De ce nu simt furia? Pentru că, în copilărie, nu li s-a permis, așa că au trebuit să o ignore, să o reprime, să o împingă undeva în adâncime, într-o asemenea măsură, încât nici măcar nu știu că sunt furioși.
- E posibil ca, foarte des, oamenii să simtă furie pentru că întârzie autobuzul cinci minute. Și nu știu că ceea ce simt cu adevărat sunt suferința și dezamăgirea trăite în copilărie pentru că nevoile lor nu au fost satisfăcute. Brusc, îi apucă: A întârziat autobuzul, e groaznic! Dar nu, nu e așa, este vorba despre ce ți s-a întâmplat în copilărie.
O lume nesigură
- „Nu a existat niciodată o siguranță absolută în lume. Oricând puteai fi lovit de fulger, omorât de cutremur, lovit de autobuz, știi, așa că nu există siguranță absolută. Iar în unele locuri din lume, precum Europa de Est unde ne aflăm noi și după cum vedem chiar în momentul de față, din nou, există tot felul de pericole istorice. Și, fie că ești român, maghiar, sârb, croat, ucrainean sau rus, polonez, ceh există frământări permanente”.
Cultura de azi este împotriva naturii umane
- „La cum am evoluat ca ființe umane, milioane de ani am fost în contact foarte apropiat unii cu alții – cete mici de vânători-culegători, erau cu toții împreună. Egoismul era necunoscut, pentru că amenința întregul trib. (…) Practic, astăzi avem o cultură care este, în mare măsură, împotriva naturii umane.
- Natura ghindei este să devină stejar. Dar ce se întâmplă dacă pui ghinda pe biroul meu? Va deveni stejar? Nu, dar știi de ce? Deoarece, chiar dacă asta este în natura sa, să devină stejar, natura aceea are nevoie de condițiile potrivite pentru a se dezvolta. Același lucru se întâmplă și cu oamenii. Cu cât ne-am îndepărtat mai mult de natură, cu atât ne-am îndepărtat mai tare de propria noastră natură umană.
- Pentru Dumnezeu, țara voastră e plină de munți, copaci, păduri, văi, lacuri și locuri frumoase. Duceți copiii acolo regulat. Oamenii ar trebui să meargă acolo regulat, știi. Și în orașul tău, București, clădirile acelea imense și monstruoase… dărâmați-le și plantați o pădure. (…) Scopul acelor clădiri a fost să vă facă să vă simțiți mărunți în comparație cu conducătorul vostru, în comparație cu autoritatea. Prin urmare, dacă știm aceste lucruri, hai să construim orașe în care ne exprimăm cunoașterea”.
„Meditez înotând”
- „Eu obțin rezultate mai bune înotând decât meditând. Când înot, inspir adânc, expir și fac asta timp de 50 de minute. Pentru mine, este un fel de proces meditativ, de calmare. La sfârșit mă simt foarte diferit față de cum eram când am început. Pentru unii oameni funcționează meditația, yoga, plimbările în natură, rugăciunile, cântatul, incantațiile, să compună muzică, să creeze, să meargă pe jos”.
Prima parte a interviului, pe larg:
Gabriel Cicu: Bună, Gabor, bine ai venit la această conversație. Aș vrea să le spun celor care ne privesc că noi nu ne-am mai văzut față în față de mai bine de 3 ani. Așadar, sunt foarte fericit și emoționat să pot purta această conversație cu tine. Aș vrea să încep cu un pic de context. Noi ne-am întâlnit prima dată în 2018 și la acel moment m-ai invitat în cadrul unui program special în pădurea amazoniană. Mărturisesc că pentru mine a fost un program extrem de important și care mi-a schimbat radical viața.
Gabor Mate: Asta era în 2019 și ne aflam în jungla amazoniană din Peru, într-un loc numit Templul Căii Luminii, unde se fac ceremonii cu vindecători indigeni din Poporul Shipibo, unul dintre popoarele indigene din Peru. Iar în ceremonii se folosea o fiertură pe care o bei și te poate face să trăiești niște experiențe foarte puternice, uneori frumoase, alteori înspăimântătoare, dar întotdeauna instructive și profunde. Acolo, urma să conduc retreat-urile, la care ai participat și tu, alături de alți 23 de colegi din toată lumea, profesioniști din domeniul medical, doctori, psihologi, psihiatri. În prima noastră seară a avut loc ceremonia. Erau șase șamani și noi cei 24. Eu nu am avut niciun fel de experiență profundă, deși eu eram cel care conduce aceste retreat-uri… experiențele mele sunt deseori oarecum distante. Așa că acești șamani mi-au trimis o delegație a doua zi dimineața și mi-au spus: Nu putem lucra cu tine în această ceremonie pentru că ai prea multă energie întunecată. Și asta ne afectează incantațiile și modul în care lucrăm cu alți oameni. Așa că, practic, m-au dat afară din propriul meu retreat. Oamenii plătiseră o grămadă de bani să vină din întreaga lumea să lucreze cu mine și, pe nepusă masă, șamanii mi-au spus că nu o pot face. Ce au făcut, în schimb, a fost să îmi ofere să iau parte la ceremonii private o dată la două seri, în timp ce voi, restul aveați cinci. Unul dintre cei șase șamani urma să lucreze cu mine. Ceilalți cinci urmau să lucreze cu voi, restul. Oamenii aceia nu știau cine sunt. Îmi știau numele, dar atât, nimic altceva. Nu știau că sunt autor internațional, vorbitor și toate celelalte. Nu știau nimic nici despre copilăria mea, și anume că sunt evreu născut în Budapesta chiar când aceasta a fost ocupată de naziști în 1944. Dar iată, ce mi-au spus: Noi simțim că tu ai lucrat foarte mult cu traume în viață, cu foarte mulți oameni traumatizați și le-ai absorbit trauma și stresul, fără să te purifici de ele. De aceea energia ta este atât de întunecată. Și, mi-au mai spus așa: Noi credem că atunci când erai foarte mic, ai trecut printr-o mare sperietură, pe care nu ai depășit-o încă. Repet, nu știau nimic despre mine și era adevărat. Era absolut adevărat! Așa că m-am izolat, am stat singur, am făcut yoga, am meditat. M-am plimbat în pădurea tropicală și o dată la două seri participam la o ceremonie. N-o să intru acum în detalii legat de ce mi s-a întâmplat; voi spune doar că la a cincea ceremonie am trăit o experiență intensă, extraordinară. O experiență intensă, care m-a zguduit. Scriu despre asta și în noua mea carte. (n.r. „The Myth of Normal: Trauma, Illness, and Healing in a Toxic Culture”)
Ce mi-au mai spus după aceea este că atunci când au auzit că va veni un grup de profesioniști din domeniul medical, majoritatea medici, s-au gândit că vor avea o sarcină ușoară, pentru că mi-au spus ei: Noi lucrăm mereu cu oameni traumatizați și le absorbim energiile, dar ne purificăm de ele după. Și ne-am gândit că voi, medicii, faceți același lucru. Dar nu, voi nu faceți asta, iar noi nu am mai întâlnit niciodată un grup atât de greu și întunecat. Îmi amintesc că ne-au întrebat cum putem vindeca și ajuta oameni, când avem atâta întuneric în noi? Asta au simțit ei la mine și asta au simțit și la voi, ceilalți.
Exact așa s-a întâmplat. Dar, după această experiență a fost o schimbare foarte puternică în paradigma medicală, dacă pot spune așa. Eu sunt psihiatru, psihanalist, dar nu am mai vorbit niciodată până atunci, în termeni de vindecare. Așa cum știi, noi nu folosim termenul de vindecare, noi folosim termenul de tratament, diagnostic. Avem un diagnostic, avem un tratament, avem un remediu. Dar, pentru mine, asta a fost o foarte puternică schimbare de paradigmă, în raport cu vindecarea.
De fapt, aș spune că în domeniul psihiatriei, nici măcar nu se vorbește deloc despre vindecare. Nu se vorbește despre vindecare deoarece habar nu au cum să vindece depresia, tulburarea bipolară, ADHD-ul sau psihoza. Se pot controla simptomele, asta se poate face, dar nu se vorbește atât despre vindecare. În noua mea carte vorbesc pe larg despre întreaga paradigmă psihiatrică. Există un singur mod de a vorbi despre un fenomen sau altul, și acela este prin a-i pune etichete. Noi, ca medici, vrem să încadrăm totul într-o paradigmă medicală, după cum spui tu. Dar există și alte moduri de a privi lucrurile. De exemplu, eu am fost diagnosticat cu tulburare de deficit de atenție și hiperactivitate și una dintre cărțile mele este pe această temă. Știu că a fost publicată și în România. Așadar, oamenii spun că am ADHD. Am. Dar oare este adevărată această formulare? Gândește-te. Am un telefon mobil; pot pune mobilul jos. Pot ridica mobilul, îl pot arunca. Este un lucru distinct de mine. Când spun că am ADHD sau că am depresie, este lucrul acela distinct de mine? Este un proces care se întâmplă în mine? Evident, nu este un lucru distinct de mine. Este un proces din interiorul meu. Cum s-a declanșat procesul acela în interiorul meu? S-a declanșat din pricina vieții mele sau ce mi s-a întâmplat când eram copil mic? Ce s-a întâmplat? Ce fel de viață am dus ca adult? Ei bine, cei mai mulți psihiatri pur și simplu nu înțeleg că se gândesc la aceste lucruri ca la niște lucruri pe care le au oamenii, dar nu știu să pună multe întrebări despre ce fel de viață a avut persoana aceea, care ar putea explica, poate, de ce este activ procesul acela în interiorul oamenilor. Dar, dacă începi să întrebi: cum s-a declanșat procesul acesta în tine și te uiți la viețile oamenilor, poate că îi poți ajuta să se vindece. Poate vei putea ajuta oamenii să abordeze procesul acela într-un mod pozitiv, activ și intuitiv. Asta e foarte diferit de: poftim o pastilă. Ia-o și sună-mă peste două săptămâni. Și, apropo, nu am nimic împotriva pastilelor, doar că ele nu tratează procesul în adâncime. Nu fac decât să înăbușe simptomele.
Când vorbești despre proces, de fapt, vorbești despre sentimente, nu-i așa, sunt sentimentele pe care le simțim. Tristețe, fericire. Suntem obișnuiți să punem aceste sentimente în două cutii, sentimente negative și sentimente pozitive; și pentru sentimentele negative trebuie să-ți dăm niște medicamente, pe care să le arunci, dacă nu sunt bune.
Ei bine, știi, când vorbesc despre proces, poate că vorbesc despre sentimente, dar nu vorbesc neapărat despre lucruri, fiindcă uneori problema este că oamenii nici măcar nu știu ce simt. Vreau să spun că sentimentul este ceva ce simți și de care ești conștient. Dar mulți oameni, de exemplu, au o mare furie. Însă nu sunt conștienți de furia pe care o conțin. De ce nu simt furia? Pentru că, în copilărie, nu li s-a permis, așa că au trebuit să o ignore, să o reprime, să o împingă undeva în adâncime, într-o asemenea măsură, încât nici măcar nu știu că sunt furioși. Apropo, ce cuvânt folosim când împingem ceva în jos, când înlăturăm un lucru? Cum spunem? În engleză, se numește, depresie – a (de)presa ceva înseamnă a-l împinge în jos. Așadar, depresia nu este un sentiment de furie, ci doar o dispoziție în care te simți înstrăinat, plictisit și suferi. Dar nici măcar nu simți un sentiment adevărat.
OK, dar cum? Cum ajungi să simți sentimentul?
Aici intervine ajutorul de specialitate. În primul rând, sentimentele tind să iasă la suprafață, într-un fel, în viețile oamenilor. Dar ei nu știu care e substratul acelor sentimente. Asfel că e posibil ca, foarte des, oamenii să simtă furie pentru că întârzie autobuzul cinci minute. Și nu știu că ceea ce simt cu adevărat este suferința și dezamăgirea trăite în copilărie pentru că nevoile lor nu au fost satisfăcute. Brusc, îi apucă: a întârziat autobuzul, e groaznic! Dar nu, nu e așa, este vorba despre ce ți s-a întâmplat în copilărie. Ce vreau să spun este că sentimentele se manifestă uneori. Indirect, apar neașteptat. Iar alteori trebuie să stai de vorbă cu oamenii și să îi întrebi despre copilărie, ce li s-a întâmplat și ce sentimente au. Dacă oamenii se simt în siguranță, vezi tu, motivul pentru care sentimentele sunt, de fapt, reprimate la vârsta de doi sau trei ani este pentru că nu s-au simțit în siguranță să le dea curs. Fiindcă, dacă mă înfurii, mami n-o să mă placă și nu o pot lăsa pe mami să nu mă placă pentru că atunci nu voi supraviețui, așa că le voi da deoparte. Îmi voi ignora sentimentele. Pentru că, ei bine, dacă vin și vorbesc cu mine sau cu tine sau cu oricine și se simt în siguranță, asta le dă permisiunea să simtă ce se află în interiorul lor. Prin urmare, lucrul de care au oamenii nevoie pentru a fi complet în contact cu sentimentele lor este siguranța emoțională.
Cum poți descrie siguranța în acest moment în care se află lumea? În cabinetul de psihoterapie, înțelegem ce înseamnă acest concept de siguranță. Dar ce este siguranța în zilele noastre?
Ei bine, vezi tu, nu a existat niciodată o siguranță absolută în lume. Ce vreau să spun, oricând puteai fi lovit de fulger, omorât de cutremur, lovit de autobuz, știi, așa că nu există siguranță absolută. Iar în unele locuri din lume, precum Europa de Est unde ne aflăm noi și după cum vedem chiar în momentul de față, din nou, există tot felul de pericole istorice. Și, fie că ești român, maghiar, sârb, croat, ucrainean sau rus, polonez, ceh există frământări permanente. Dar când vorbesc despre siguranță, nu mă refer la certitudine absolută. Mă refer la faptul că, dacă, vin în cabinetul tău să simt că tu mă vei accepta, că nu mă vei judeca, că nu mă vei respinge, că vei fi curios în ceea ce mă privește și vei avea puțină compasiune pentru mine și ești aici să mă ajuți. Așadar, siguranța nu înseamnă absența unei amenințări, a unui pericol, ci și prezența contactului uman. Așa că, atunci când vorbesc despre siguranță în acest sens, vorbesc despre contactul acesta.
Am o altă întrebare importantă. De ce au nevoie oamenii în perioada aceasta, ce înseamnă contactul astăzi, pentru că ce am simțit noi, ce am simțit eu în pădurea amazoniană și a avut un efect profund vindecător pentru mine, a fost contactul cu ceilalți, cu natura. O știam și înainte, știi, rațional, dar nu simțeam. Dar ce înseamnă contact astăzi?
Ei bine, pentru asta trebuie să ne uităm la natura umană. La cum am evoluat ca ființe umane, milioane de ani am fost în contact foarte apropiat unii cu alții – cete mici de vânători-culegători, erau cu toții împreună. Egoismul era necunoscut, pentru că amenința întregul trib. Nu conta decât ce puteam face pentru întregul grup – să avem grijă unii de alții, să ne oferim lucruri unii altora. Și, dacă te uiți la culturile tradiționale, ei oferă foarte mult. Nu prea cer și nu prea există competiție. Oferă enorm. Asta este cultura lor. Lucru care se întâmplă pentru că așa am evoluat. Așa că, practic, astăzi avem o cultură care este, în mare măsură, împotriva naturii umane. Ei bine, natura umană există, dar nu înseamnă că se va împlini. De exemplu, dacă aș avea, știi ce este o ghindă. O ghindă? Știi care este natura ghindei? Ce ar trebui să devină ghinda? Ar trebui să devină un stejar. O plantezi în pământ și ea va deveni un stejar mare. Așadar, natura ghindei este să devină stejar. Dar ce se întâmplă dacă pui ghinda pe biroul meu? Va deveni stejar? Nu, dar știi de ce? Deoarece, chiar dacă asta este în natura sa, să devină stejar, natura aceea are nevoie de condițiile potrivite pentru a se dezvolta. Același lucru se întâmplă și cu oamenii. Avem o anumită natură, dar dacă ne pui într-un mediu care nu este prielnic acelei naturi, lucrurile se vor denatura. Vom deveni ce nu am fost meniți să fim. Cu cât ne-am îndepărtat mai mult de natură, cu atât ne-am îndepărtat mai tare de propria noastră natură umană. Și asta se întâmplă și în clipa de față. Așa că, atunci când ești în pădurea amazoniană, cu indigeni, care duc această viață de mii de ani și care cunosc natura, cunosc fiecare plantă, vorbesc cu fiecare floare, știu să folosească toate drumurile și fiecare frunză, într-un scop medicinal sau pentru a se hrăni. Ascultă copacii și rămân în contact cu natura. Și te călăuzesc în acest mediu uimitor, în natură și ești alături de alți oameni, cu aceeași misiune. Acum te-ai întors acolo unde trebuia să fii din capul locului. Firește, te trezești la viață, firește, dacă ești conectat și te simți mai bine tu cu tine decât oricând.
Da, Gabor, dar știi, noi trăim în orașe mari. Nu avem acces la puterea pe care o au curanderos (vindecătorii). Câteodată, nu avem nici măcar un copac, pe o rază de un kilometru.
Da, este adevărat. Și, evident, nu ne putem întoarce la acel mod de viață. S-a dus. Dar dă-mi voie să-ți pun o întrebare. Cum stau eu aici pe scaun, vorbind cu tine, îți faci griji că mă voi desprinde și voi pluti spre tavan, că voi începe să zbor? Îți faci griji în privința asta? - Nu. De ce nu încep să plutesc spre tavan ca o frunză sau ca o pană? De ce nu?
Nu știu. (Râsete)
Cum nu știi? Ai auzit de gravitație? De-asta nu încep să plutesc. Pentru că gravitația mă ține aici. Acum, dă-mi voie să-ți pun următoarea întrebare. Dacă aș fi trimis pe Lună? Ce mi s-ar întâmpla acolo? Aș începe să plutesc.
Da.
De ce? Pentru că, pe Lună, gravitația nu este la fel ca pe Pământ. Așadar, ce fac oamenii când merg pe Lună? Cum reușesc să nu plutească, cum rămân cu picioarele pe sol? Poartă încălțăminte grea. Și un costum greu. Nu? Pentru că știm că forța gravitațională de pe Lună este mult mai mică decât a Pământului. Prin urmare, putem compensa. Ei bine, societatea modernă a pierdut o mulțime de lucruri, dar totodată, am câștigat o mulțime de lucuri. Acum, dacă suntem conștienți de asta, putem compensa. Poate că nu există niciun copac pe o rază de un kilometru în jurul tău. Dar, pentru Dumnezeu, țara voastră e plină de munți, copaci, păduri, văi, lacuri și locuri frumoase. Duceți copiii acolo regulat. Oamenii ar trebui să meargă acolo regulat, știi. Și în orașul tău, București, clădirile acelea imense și monstruoase pe care…
-… le-a construit Ceaușescu…
-… dărâmați-le și plantați o pădure. Sau faceți ceva, știi? Pentru că acele blocuri, acele clădiri mari, sunt făcute să vă facă să vă simțiți foarte mărunți ca oameni. Dar, în raport cu natura, nu suntem mărunți. Pentru că facem parte din natură. Așa că, dacă ne dăm seama că facem parte din natură, nu ne mai simțim mărunți. Dar scopul acelor clădiri a fost să vă facă să vă simțiți mărunți în comparație cu conducătorul vostru, în comparație cu autoritatea. Prin urmare, dacă știm aceste lucruri, hai să construim orașe în care ne exprimăm cunoașterea. Nu se pune problema că trebuie să ne întoarcem la un vechi mod de viață. Este imposibil. E vorba despre, dacă mă duc pe Lună, trebuie să știu cu ce condiții mă voi confrunta acolo și trebuie să compensez. În același mod, dacă vrem să trăim în civilizația modernă, trebuie să știm ce am pierdut și să compensăm asta. Dacă suntem conștienți, putem să o facem, dacă nu suntem conștienți, nu o putem face.
Deci, în primul rând, trebuie să conștientizăm! Mi-ai spus că meditezi, că faci lucruri de genul acesta care te ajută.
Toată lumea trebuie să găsească ceva. Eu, de exemplu, obțin rezultate mai bune înotând decât meditând. Când înot, inspir adânc, expir și fac asta timp de 50 de minute. Pentru mine, este un fel de proces meditativ, de calmare. La sfârșit mă simt foarte diferit față de cum eram când am început. Pentru unii oameni funcționează meditația, yoga, plimbările în natură, rugăciunile, cântatul, incantațiile, să compună muzică, să creeze, să meargă pe jos.
