A te simți mândru vs a fii mândru….?!
Cand vorbim despre a fii mandru (X e mandru ca …., sa fii mandru ca…., mandria ca ai obtinut……, mandria ca esti…..), intelegerea generala are de-a face, mai degraba, cu un comportament. Face referire la un comportament, acela al mandrului. Este o judecata, in cel mai fericit caz, doar o observatie a unui comportament. Acela pe care il are “omul mandru”. Si, de aici, conotatiile negative: penibilul, ridicolul, nepotrivitul, pacatosul, arogantul, snobul…
Mai exista un soi de mandrie tipica, autohtona, damboviteana, balcanica….Este mandria becaliana, de dorobanti, a mitocanului, a papitoiului. Eu nu as numi asta mandrie. Desi forma pe care o ia acest gen de comportament seamana cu ingamfarea cocosului, adica ar putea fi confundata cu exprimarea mandriei, nu este decat o forma fara fond. Mai degraba, acesti cocosi, nu exprima decat mecanisme compensatorii ale lipsei (argumentelor pentru care s-ar putea simti mandri). Ei, de fapt, nu au, si vor compensa aceasta lipsa printr-un comportament, ca si cum ar avea, exagerat, nepotrivit, penibil, ne-la-locul lui.
Invatamintele crestine au infierat, de doua mii de ani, mandria. Nu stiu exact ce au vrut sa infiereze, simtamantul sau comportamentul de mandrie sau ambele sau, daca, pentru ei, este vreo diferenta. Dar, ceea ce este astazi general acceptat este, fara nuantari, ca mandria este un pacat. Si, de aici, ca in toate cele religioase, lupta impotriva lui, a pacatului, deci a ei, a mandriei! Sa o nimicim caci altufel ne va duce in iad…ca doar e ochiul (sau nu stiu ce alt organ) Dracului, nu?
Cand vorbim despre a te simti mandru, vorbim despre sentimentul pe care il are parintele (sanatos) cand descopera ceva nou, frumos, pur, viu, la copilul sau. Este sentimentul pe care Unul il are cand a reusit; a obtinut; a castigat; a realizat; a muncit; a jucat; a creat…..sentimentul de bine, de implinire, de satisfactie, de bucurie, de facut, de bine facut, de realizat……!
Acest sentiment ne trebuie, e bun, e firesc, e sanatos. El vine din oglindirea parinteasca a ceea ce este copilul in adevarata sa valoare, precum si a realizarilor actiunilor sale, consecinta a abilitatilor si talentelor proprii. Sentimentul de a fi mandru face parte din narcisismul natural, necesar, firesc al omului.
Cat de hulita este mandria in cultura romaneasca….Si ce urati ne face si cat rau ne produce…..
Am fost, de curand, implicat intr-un proiect motivational in domeniul sportiv. Dupa 2 -3 ateliere, in care am lucrat parti ale motivatiei si ale celei pentru performanta – printre care si mandria, in diversele ei forme adaptate contextului participantilor, dar si dupa ce ne-am mai imprietenit si au avut o libertate mai mare de exprimare, au ridicat probleme precum: Dar nu este penibil sa il lauzi doar pentru…..atat de putin? Dar nu este prea fals sa ii spui ca este bun cand miscarea X a facut-o prost? Dar cum sa ies eu campion, cand stiu ca miscarea Y nu o pot face perfect…si asta pentru ca am handicapul….?
Tot din sport. Am auzit, la finele anului trecut, cand tenismena romana C. Halep a reusit sa obtina pozitionarea pe locul 10 in clasamentul mondial, indignarea, aproape pana la suparare (oftica mai degraba decat bucuria), a unora, pentru ca a pierdut meciul care i-a adus doar pozitionarea pe 10…..Putea mai mult, trebuia sa bata si sa castige….. tot! Oameni buni, hai sa ne tragem un pic suflul, sa ne bucuram, sa ne incarcam bateriile si cand va fi momentul va fi si pe alta pozitie. Sau nu, dar tot mandru ma simt si pentru locul 10! Pentru cei cu argumente tip spiritul de invingator.…atentie la extremism!
Sentimentul propriu de mandrie si sentimentul ca altul este mandru de tine sunt temelie pentru increderea in sine!!!!
Ce frumosi si sanatosi am fi daca ne-am simti mandri!
Ca sunt bucurestean! Ca tata a fost capabil sa……..! Ca mama a reusit sa ………! Ca am masina….! Ca pe strada mea vecinii au dat zapada! Ca fie-mea si-a spart capul! Ca prietenul meu a reusit sa se angajeze! Ca am reusit sa merg la…..! Ca imi place fantezia……..!!!!!