Adaptarea este inteligenta

Adaptarea este inteligenta

Adaptarea este inteligenta 150 150 gabi

Psychologies: Ne putem adapta, din nevoie, la alte domenii?

GC:
Capacitatea de adaptare este, pentru multi, parte integranta a definitiei inteligentei. Cred ca premisele unei bune adaptari pe piata muncii, fie ca este prima slujba, fie ca se refera la schimbarea unei slujbe, tin de „investitia“ pe care individul a facut-o in respectiva slujba.

Si nu ma refer aici la investitia materiala, ci la cea psihoemotionala. Cea materiala fiind doar o consecinta a celei psihoemotionale. De cele mai multe ori, alegerea unei slujbe are la baza substraturi psihologice nebanuite: identificarea cu parintele „preferat“ sau situatia inversa („nu voi fi niciodata ca tata“); supunere in fata autoritatii parintesti si, de aici, o investire cu multa incarcatura conflictuala a slujbei respective; incarcarea fantasmatica a unui anumit domeniu cu calitati si caracteristici cu rol de „pansament“ emotional pentru conflicte inconstiente etc. Astfel, premisele unei bune adaptari tin de asumarea slujbei ca un demers cu un rol bine definit si clarificat.

Psychologies: Somajul atrage confuzia legata de propria valoare. Cum putem combate o eventuala depresie?

G.C.: In continuarea celor spuse anterior, confuzia, depresia, pierderea stimei de sine, anxietatea sunt consecinte ale investirii inconstiente a slujbei cu calitati cu rol de „vindecare“ a propriului sine.

Momentul pierderii slujbei lasa descoperit un conflict inconstient, care fusese „vindecat“ pana la acel moment. De exemplu, un tanar economist ajuns intr-o pozitie de sef de echipa este instiintat ca departamentul lui este desfiintat si ca va trebui sa isi gaseasca un alt loc de munca.

Sa ne imaginam ca tatal acestui tanar este director-general la o mare banca. Relatia dintre cei doi a fost una mai mult fantasmatica, din perspectiva tanarului. Tatal, avand aceasta slujba solicitanta, nu a avut timp de educatia fiului sau.

Astfel, tanarul isi alege acest domeniu in incercarea fantasmatica de a avea o legatura cu tatal sau. Legatura, fie ea si fantasmatica, ii este necesara tanarului pentru a-si defini personalitatea, a internaliza imaginea parintelui de acelasi sex si, pana la capat, a deveni o persoana indepenenta.

In cazul in care isi pierde slujba, el poate percepe aceasta situatie ca pe un esec de identificare cu tatal si, astfel, stima lui de sine este grav pusa la indoiala. Sau poate percepe pierderea slujbei ca pierderea legaturii fantasmatice cu tatal si, de aici, depresie/doliu.

Psychologies: Cum putem sa ne mentinem optimismul?

G.C.:
Cred ca ceea ce face ca un om sa isi poata mentine echilibrul pe o piata de munca foarte dinamica este increderea in sine. Si ma refer aici la o incredere in sine consolidata pe premise sanatoase, adica pe alegeri personale debarasate de incarcaturi inconstiente (dupa cum spuneam mai sus), pe dezvoltarea permanenta a abilitatilor profesionale si, daca vreti, pe o anumita curiozitate profesionala. Cunostintele si abilitatile profesionale ar trebui sa fie resurse personale pe care individul sa se bazeze, independent de numele unei slujbe sau al unei firme.


Psychologies:…si daca nu stim ce vrem?!

G.C.: Mergem la terapie! Da, cred ca trebuie sa ne punem intrebarea: de ce oare o astfel de situatie (imi vine sa spun, „situatie normala de viata“) a ajuns sa ne afecteze atat de mult? Ar trebui sa ne dea de gandit ca ceva „se ascunde“ in spatele acestei suferinte oarecum disproportionate.

Riscul foarte mare pe care il vad este ca omul, intr-o astfel de situatie, are tendinta de a-si axa atentia asupra consecintelor imediate, concrete, ale pierderii slujbei (nu mai am cu ce plati creditul, copilul trebuie sa mearga la meditatii si nu voi mai avea cu ce plati etc.) si astfel se pierde posibilitatea intelegerii reale a suferintei.

De aceea, cred ca psihoterapia poate interveni aici. Mai mult, desi poate suna putin cinic, poate fi o oportunitate, in sensul ca o astfel de situatie poate deschide calea spre o alegere autentica.